Autori: Andrei Ciontu, Ilie Mihaescu
Editura: Teora
An aparitie: 1996
De ce o lucrare dedicata radioreceptoarelor?
Deoarece receptorul de radio a fost, din punct de vedere istoric, prima aplicatie practica a electronicii; ramane cea mai fascinanta inventie a secolului al XIX-lea, care ii inflacareaza si acum pe copii si tineri sa-i inteleaga functionarea, sa realizeze singuri macar unul, apoi inca un altul, mai performant, si – obligatoriu – mai complicat, cu perfectionari tehnice proprii s.a.m.d., nascandu-se pasiunea, ce devine neobisnuita, de radioelectronist constructor amator.
Sa nu se uite ca, in inventarea radioului (prin asta trebuie inteleasa emisia si receptia pe unde radio purtatoare de informatie), ponderea principala a stradaniilor a constituit-o realizarea unui radioreceptor cat mai performant, lucru realizat cu 100 de ani in urma de catre Guiliermo Marconi (1847 – 1937).
Radioreceptoarele create de Marconi si Popov au fost cu simpla detectie, in calitate de detector fiind folosit coherorul lui Branly. Pentru a fi cat mai sensibile, s-au folosit antene lungi, priza buna cu pamantul si realizarea rezonantei circuitelor oscilante – cu cele ale emitatoarelor.
Structura lucrarii
- Radioreceptoare cu simpla detectie
- Radioreceptoare cu amplificare directa
- Radioreceptoare cu receptie
- Radioreceptoare cu super reactie
- Radioreceptoare superheterodina
- Radioreceptoare sincronida
- Radioreceptoare neconventionale: receptoare fara bobine, receptoare de electricitate statica, receptoare cu alimentare redusa, receptoare cu sursa de alimentare originala, receptoare fara sursa de alimentare.
- Convertoare de frecventa
- Radioreceptoare reflexe
- Radioreceptoare cu circuite integrate
