Comanda sonora - I.P.R.S. Baneasa - Prospect 8107 - Comanda de la distanta

Comanda sonora – I.P.R.S. Baneasa – Prospect 8107 – Comanda de la distanta

Timp de citit: 2 minute

Ce prezinta proiectul?

Comanda de la distanta este un procedeu des intalnit in numeroase aplicatii. Prin semnale sonore, sau socuri mecanice, acest kit electronic DIY vintage, poate actiona diverse circuite electrice sau electronice.

Cum functioneaza montajul?

Schema contine doua etaje de amplificare si un bistabil. Amplificarea este realizata cu tranzistoarele T1 si T2, iar circuitul bistabil este realizat din tranzistoarele T3 si T4; acesta din urma poate fi basculat dintr-o stare in alta amplicand semnalul doar la o singura intrare. Semnalul aplicat poate fi sonor (batai din palme, fluieraturi etc.) sau socuri mecanice.

Semnalul de intrare se aplica prin intermediul unei casti telefonice, etajului de amplificare, de unde prin intermediul condensatoarelor C5 si C6 si al diodelor D1 si D2 actioneaza simultan pe ambele baze ale tranzistoarelor circuitului bistabil (T3,T4). Tranzistorul care initial a fost blocat trece in stare de saturatie, iar celalalt se blocheaza.

In cazul in care T4 este blocat, in baza tranzistorului T5 se injecteaza un curent care-l satureaza; astfel becul din colectorul acestuia se aprinde.

Caracteristicile sursei de alimentare si a castii telefonice

  • Tensiunea de alimentare: 9V (baterii sau surse de tensiune continua)
  • Impedanta castii telefonice: 56 Ohm
  • Curentul absorbit de la sursa: 50 mA max.

Lista componentelor necesare (cu echivalentele recente):

  • T1, T2 – tranzistoare BC 172 sau BC 547C
  • T3, T4 – tranzistoare (BC170 sau BC337)
  • T5 – tranzistor AC181K sau 2N2222 / BC546 / BC547
  • D1, D2, D3 – diode redresoare – 1N4001 sau 1N4007
  • C1, C3 – condensatoare – 10 nF (min. 10V)
  • C3, C4 – condensatoare – 330 pF (min. 10V)
  • C5, C6 – condensatoare – 47 nF (min. 10V)
  • R1, R4, R13, R14 – rezistoare 2.2 MOhm (min. 0.25W)
  • R2, R7 – rezistoare 270 KOhm (min. 0.25W)
  • R3, R5 – rezistoare 3.3 KOhm (min. 0.25W)
  • R6, R12 – rezistoare 10 KOhm (min. 0.25W)
  • R8, R9 – rezistoare 150 KOhm (min. 0.25W)
  • R10, R11 – rezistoare 22 KOhm (min. 0.25W)
  • R15 – rezistoar 33 KOhm (min. 0.25W)
  • R16 – rezistoar 33 Ohm (min. 0.5W)
  • Casca telefonica: impedanta 56 Ohm
  • cablaj imprimat sau placa de test tip breadboard
  • cositor sau fire de legatura

Descarca prospectul original I.P.R.S. Baneasa 8107

Pentru o mai buna intelegere a functionarii circuitului vom avea nevoie de schema electronica prezentata mai jos:

Pentru a realiza acest proiect in laboratorul propriu, pe cablaj imprimat vom avea nevoie si de layout-ul de PCB de mai jos:

Surse:

http://www.emil.matei.ro/

https://roelectronica.blogspot.com/

10 comentarii

  1. Am vazut-o si lipit-o in varianta cu microfon. Era un microfon telefonic, porcarie d'aia cu sac de carbune. Chestia de tabla galbena gaurita. Si care se inverzea la telefoanele publice de la cata saliva sarea de la vorbitori.

  2. Se poate utiliza si un mirofon capsulat din telefoanele fixe actuale, cu asigurarea unei tensiuni de polarizare. Merge si cu casca dintr-un fix actual. Castile erau de 56, 75 si 300 ohm. Alea de 300 erau cele mai misto, cu magnet foarte puternic, se auzeau clar.

  3. Se poate monta un difuzor cu impendanta mai mare de 8 ohmi (sensibilitatea este scazuta dar, efectul seamana). Exista si varianta mai complicata; mai punem un tranzistor…

  4. Am tot felul de casti, si mai noi, si mai vechi. Cea romaneasca, de la Electromagnetica, cu o singura bobina, 2 magneti si membrana conica de Al. avea parca 56 ohmi.

  5. Da, frumoase si interesante comentariile.
    Prima data cand am facut montajul cu piesele din plic nu a mers. Am facut a doua oara montajul folosind BC-uri Philips si a mers din prima, merge si azi, l-am montat cu un releu intr-o combina romeneasca.
    Cum a spus Domnul Calciu, merge foarte bine cu un dif. mic chinezesc recuperat de la un radio portabil sau o casca de walkmann. Daca tranzistorii sunt buni, este foarte sensibil pe intrare, nu va faceti griji de impedanta..
    Pentru a reduce sensibilitatea se pot tatona valori diferite la R3, care prin scaderea ei scade si sensibilitatea…practic pune baza la masa..a primului tranzistor din pre-amplificator.
    Eu am modificat foarte putin intrarea, am pus o placheta ruseasca rosie de 10nF si in loc de casca, am folosit un push button, fostul comutator de retea al combinei…din care am scos furca mecanica, astfel incat sa nu ramana apasat.
    Cu microfon se oprea singur de la muzica .. si asa l-am facut cu push button; Odata apasat ON, a doua oara apasat OFF.
    Eram in liceu pe vremea aceea – anii '90. Combina exista, si montaul cu releu in ea, abia astept sa ajung in tara si sa-i fac poze.

  6. Daca este folosit cu releu, nu uitati de dioda de protectie 1N4007 pusa antiparalel pe infasurarea bobinei, ca sa nu se arda tranzistorul care comanda releul.
    Dioda se pune direct pe infasurarea bobinei in paralel cu ea, cu anodul la minus si katodul la plus.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 2 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here