Microcalculatorul personal HC-85

Microcalculatorul personal HC-85 (1985)

Timp de citit: 4 minute

Microcalculatorul HC-85 a fost proiectat de prof. Adrian Petrescu si Francisc Iacob de la Catedra de Calculatoare din Institutul Politehnic din Bucuresti.

Pregatirea tehnologica pentru productia de serie a fost realizata de catre Tudorel Domocos, Traian Mihu si Eugen Dobrovie, Sandu Anghel. Microcalculatorul face parte din categoria calculatoarelor personale de uz general.

Performantele sale, compatibilitatea software cu familia SINCLAIR, costul redus, portabilitatea, disponibilitatea unui software de sistem si de aplicatii orientat catre utilizator, i-a dat o utilizare de larg interes, atat in invatamant cat si pentru utilizare acasa de catre elevi, si persoane care doreau sa se familiarizeze cu tehnica de calcul.

Caracteristicile tehnice ale HC-85

In configuratia completa HC-85 continea: unitate centrala de prelucrare, construita cu microprocesorul Z80, memoria permanenta EPROM de 16 KB si memoria principala RAM de 48 KB, tastatura cu 40 de taste, cu semnificatii alfanumerice, de control si functionale.

Afisarea se facea pe televizor alb/negru sau color (PAL), monitor color RGB, iar stocarea programelor si datelor se facea pe casetofon audio.

Prin interfatarea unei unitati duale de disc flexibil de 5 1/4" performantele si disponibilitatea sistemului au crescut foarte mult. Includerea unei interfete seriale standard (IF1) si conectarea intr-o retea de calculatoare personale HC-85 a pana la 64 de sisteme i-a marit mult plaja de aplicabilitate.

Interfata seriala era folosita pentru comunicatii seriale, pentru cuplarea seriala cu echipamente care dispun de interfata seriala si pentru cuplarea unei imprimante la HC-85.

Ca aspect, calculatorul HC85 a fost comercializat in 2 variante. Carcasele initiale erau metalice, iar tastele (in numar de 40 + reset) de plastic.

Mai jos prezentam o imagine a placii de baza a variantei initiale (cu carcasa metalica). La primele exemplare, pentru memoria ROM s-au folosit chip-uri sovietice, ceramice (cele albe).

Dupa o perioada, designul calculatorului a fost schimbat: carcasa de plastic, 34 x 25 x 4 cm, 40 de taste + reset. Carcasele de plastic au fost de 2 culori: negre si maro. Modelul acesta de carcasa s-a pastrat si la modelele ulterioare, HC90, HC91 si HC91+.

Pentru aceasta varianta s-a optat pentru folosirea chip-urilor produse de Microelectronica – MMN2616, de plastic. Mai jos prezentam o imagine a placii de baza pentru aceasta varianta (cu carcasa de plastic).

A fost comercializata si o versiune avand o placa suplimentara, HC85 + IF1. Interfata IF1 este realizata pe o placa diferita, fiind conectata la placa de baza prin conectorul de extensie.

Extinderea sistemului HC 85 cu interfata IF1 a condus la largirea considerabila a aplicatiilor acestui calculator. In continuare prezentam o imagine a placii IF1.

Programele care rulau pe HC-85

HC-85 a folosit solutii hardware proprii, diferite de cele intalnite in Sinclair Spectrum dar in ceea ce priveste software-ul s-a pastrat compatibilitatea. Software-ul de sistem si de aplicatii de la sistemul Sinclair Spectrum au putut fi rulate fara probleme pe sistemul HC85.

Dintre programele existente pentru familia SINCLAIR care au fost portate pe HC85, amintim: Interpretorul pentru limbajul BASIC, memorat in EPROM, interpretoarele / compilatoarele pentru limbajele LOGO, Forth, FORTRAN, PASCAL, C; programele pentru: procesare de texte (Tasword 2), aplicatia tabelara spreadsheet (VU-CALC), baza de date (Data Base), grafica 3D (VU-3D), jocuri s.a.

Microcalculatorul HC-85 a fost acceptat si dorit de elevi, tineri si adulti pentru varietatea programelor si pretul accesibil.

A inspirat realizarea unor sisteme asemanatoare in cadrul unor unitati de cercetare–dezvoltare dintre care amintim la Cluj-Napoca sistemul PRAE, la Brasov sistemul CoBra, la Timisoara TIM-S, la ICE sistemele HC-88/90, urmate de dezvoltari privind implementarea sistemului de operare CP/M.

Calculatorul poate fi vazut la Muzeul Retro IT din Arad. Mai jos, camera cu calculatoare romanesti si colectia de procesoare din incinta muzeului.

Bibliografie:

http://retroit.ro/

http://www.milisoft.ro/

https://ro.wikipedia.org/

Nicolae Tapus, Stiinta si Tehnologia Informatiei in Romania, Academia Romana, Editura Academiei Romane – Bucuresti, 2018

 803 afisari totale,  2 afisari azi

22 comentarii

  1. În anii 80, să ai așa ceva era de vis. Producția era minusculă, prețul era intenționat menținut prohibitiv, iar să cumperi orice prezenta o tastatură era subiectul unor aprobări ale organelor de partid și de stat.
    Cu toate astea, cei din generația mea au învățat programare pe calculatoarele astea. Cine a vrut, restul s-au jucat Chuckie Egg, Video Pool, Rastan, Chronos, Saboteur…

    1. Nu era nicio politica de stat privind aprobarile! Pur si simplu nu erau in stoc! Erau la vanzare insa in publicatiile vremurilor, de genul Romania Libera.

      1. Mașinile de scris, și imprimantele trebuiau înregistrațe la Miliție. Cu fișă de amprentă. Calculatorului i se putea atașa o imprimantă, deci, era jumătatea cu tastatură a unei mașini de scris.
        Este doar unul dintre diversele motive pentru care nu se găseau calculatoare la vânzare pentru persoane fizice. Nici mașini de scris. Ambele dispozitive puteau fi folosite în scopuri subversive. Oricât ar părea de ilogic.

  2. Eu abia în 1991 am avut un amărât de "JET" (prescurtare de la "jocuri pe ecran TV"), produs la Electromagnetica. Montat într-o carcasă care se folosea și la centrale telefonice de birou, cu niște măști de plastic negru unde trebuia să fie receptorul.
    Avea o tastatură destul de modernă, cu membrană de cauciuc, dar tastele necesitau ceva forță pentru a fi apăsate, și scoteau un pocnet tăricel la apăsare. Însă, măcar nu dădeau rateuri. Realizat aproape în întregime cu TTL-uri rusești, se cam defecta. Al meu s-a defectat o dată, după cam un an de funcționare.
    Imaginea era descentrată și lungită iar adresarea bancului inferior de RAM se făcea cam ciudat, mașina părând a fi blocată pe cursa inversă de cadre, nu-mi dau seama din ce motiv anume.
    Din cauza asta, unele programe de copiere salvau "zbârnâit". Headerul, în loc să producă un ton continuu, era cumva sub formă de "salve". Dar programele salvate așa puteau fi încărcate pe un Spectrum normal.
    Chiar și când codul rula din cei 32 kB superiori, sau din EPROM, calculatorul tot părea mai lent. Se spune că frecvența ar fi fost 2,5 MHz în loc de 3,5 (probleeme de stabilitate?) Am avut varianta albă http://retroit.ro/product/jet/

  3. Se puteau copia jocuri Duminica de la TV. Era o emisiune speciala. Daca aveai un casetofon bun sau gaseai jocuri in revista Tehnium, aveai de tastat o zi intreaga "compilatorul".

    1. Mi-aduc aminte când Tehnium a publicat un program de calcul al transformatoarelor, câte o bucățică pe număr, cât aveau și ei spațiu. S-a întins pe 5-6 numere.

      1. Da, publicau cateodata pe franturi, uneori nu prea aveau spatiu…ca ..nah, trebuia sa bage si realizarile tehnologice ale partidului. Mai slaveau si ei cate un inginer electronist ca nu puteai inventa tu singur ceva. Trebuia si un ingineras langa tine, dar in general era interesanta publicatia.

        1. Eu eram elev în anii 80, când se întâmplau cele de mai sus, nu prea aveam habar nici de electronică, nici de programare. Mai târziu, în facultate, am constatat o tendință de a lua revista în râs, spunându-mi se că o grămadă din schemele publicate erau, fie „jucărele" fie greșite și că revista era, așa, de „amatori". Nu prea era apreciată în sferele academice. Nu am mai apucat să constat dacă așa era, sau nu, vremurile deja se schimbaseră, după un număr de apariții accidentale, Tehnium a încetat complet să existe. În anii aceia publicația era singurul mijloc media ce se adresa hobby-știlor respectivi. Acum, nu și-ar mai avea rostul, există mii de situri, bloguri, forumuri etc. Toate astea au făcut ca vremea revistelor de specialitate să apună.
          Însă, da, chiar și azi, dă bine în anumite sfere să ai „inginerașul" lângă tine… Și nu neapărat lucrurile astea se întâmplă numai în domeniul tehnic 🙂

  4. Am avut COBRA, cumpărat sub formă de kit, de la studenții din Regie, am lipit toate componentele pe placa de bază și am asamblat turnulețele de la taste. Cea mai mișto a fost depanarea la punerea în funcțiune. Cred că era prin 1985. Il mai am și acum într-o magazie, pe el a învățat fiul meu programare în Basic.

  5. Din ce imi aduc aminte, majoritatea au folosit clona romameasca a lui Z80, adica MMN80, care lucra undeva pe la 3.3 MHz…

  6. Cred ca a apărut ceva mai târziu sau în puține exemplare în 1985….
    Eu abia auzisem atunci de așa cevași mi-am luat "sinclair spectrum "din RFG.

  7. În configurația completa mai aveai nevoie și de un televizor, și casetofon sa încarci sau sa descarci programe, jocuri in special, in afara de cercuri și liniuțe nu am făcut altceva cu hc-ul…

  8. Niciuna din fabricile producătoare de produse electronice si componente, nu mai produce.
    Unele există cu numele, in timp ce altele produc altceva.
    De exemplu, fosta Electromures produce lampi de semnalizare pentru industria auto, in timp ce Tehnoton produce aragaze și mobilier stradal.

  9. Interesant este că, o variantă a Z80 se producea in Romania, parca la IPRS. De asemenea și cipuri de memorie, dar și alte circuite integrate logice. Probabil că am fi putut să producem chiar și 386 sau 486, încât liniile de fabricație existau. Însă IPRS, a încăput pe mâinile afaceristului Haissam, care a cumpărat fabrica la un preț derizoriu, mințind că deține o firma de profil. IPRS, mai există azi cu numele, acumulând datorii de milioane de euro.

  10. Am avut ceva asemanator. Dupa 7h de tastat, la un joc de septica, cand sa salvez pe caseta s-a luat curentul, l-am spart de nervi.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *