Sirena electronica autosalvare - I.P.R.S. Baneasa - Prospect 7802

Sirena electronica autosalvare – I.P.R.S. Baneasa – Prospect 7802

Timp de citit: 2 minute

Ce prezinta proiectul?

Kit-ul electronic DIY prezentat in acest articol, genereaza pe cale electronica un semnal electric care, transformat in sunet de catre un difuzor, seamana cu cel generat de sirenele clasice. Schema cuprinde doua circuite astabile, un circuit de formare si un amplificator de putere.

Cum functioneaza montajul?

Circuitul basculant astabil (CBA) realizat cu tranzistoarele T1 si T2 are frecventa de oscilatie foarte joasa, el fiind cel care determina cat de des se va schimba "tonul" sirenei.

Impulsurile obtinute de la acest CBA alimenteaza circuitul de formare alcatuit din dioda D, rezistenta R5 si condentatorul C3. La bornele condensatorului C3 tensiunea va creste cu viteza determinata de constanta de timp R5,C3 pe timpul cat T2 este blocat. Pe timpul saturarii tranzistorului T2, dioda D va fi blocata si tensiunea la bornele lui C3 va scadea lent ca urmare a descarcarii R6 care face parte din cel de-al doilea CBA (circuit basculant astabil).

CBA realizat cu tranzistoarele T3 si T4 genereaza "tonul" sirenei. Frecventa sa de oscilatie depinde de tensiunea la bornele condensatorului C3 variind in functie de valoarea acesteia. Semnalul astfel obtinut este aplicat amplificatorului de putere realizat cu tranzistorul T5 care poate alimenta un difuzor.

Caracteristicile montajului

  • Tensiunea de alimentare: Vcc – intre 9V si 12V (baterii sau sursa de tensiune continua)
  • Curentul absorbit de la sursa: Imax = 200 mA
  • Impedanta difuzor: intre 3 si 16 Ohm
  • Putere minima difuzor: 0.25W

Lista de compoentente necesare (include echivalentele recente):

  • T1, T2, T3, T4 – tranzistori – (AC 180, EFT 321 sau BC 557)
  • T5 – tranzistor – (AC 180K sau BC 557)
  • C1, C2, C6 – condensatori – 150uF (min. 12 Vcc)
  • C3 – condensator – 220uF (min. 12 Vcc)
  • C4, C5 – 47nF (min. 12 Vcc)
  • R1, R4 – rezistori – 1.2KOhm (min. 0.25W)
  • R2, R3 – rezistori – 18KOhm (min. 0.25W)
  • R5 – rezistor – 12KOhm (min. 0.25W)
  • R6, R8 – rezistori – 22KOhm (min. 0.25W)
  • R7, R9, R11 – rezistori – 470 Ohm (min. 0.25W)
  • D1 – Dioda – EFD 107 sau 1N34A
  • cablaj imprimat sau placa de test tip breadboard
  • cositor sau fire de legatura

Descarca prospectul original I.P.R.S. Baneasa 7802

Pentru o mai buna intelegere a functionarii circuitului vom avea nevoie de schema electronica prezentata mai jos:

Pentru a realiza acest proiect in laboratorul propriu, pe cablaj imprimat vom avea nevoie si de layout-ul de PCB de mai jos:

Probabil multi dintre voi va intrebati cum era impachetat sau distribuit acest kit electronic DIY. Mai jos am atasat o poza cu produsul impachetat(nou). Multumim dlui Marius Balauta pentru furnizarea pozei.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 2 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here