Calculatorul CET 500

CET 500/501 – Calculatorul Electronic Tranzistorizat (1964-1966)

Timp de citit: 2 minute

Calculatorul CET 500

CET 500 s-a realizat la Institutul de Fizica Atomica din Bucuresti in 1964, de o echipa condusa de Victor Toma.

Primul calculator complet tranzistorizat din Romania

Unitatea centrala implementa 32 de instructiuni, lungimea cuvantului fiind de 37 biti. Continea circa 2 700 tranzistoare, 1 900 diode semiconductoare, iar memoria interna de capacitate 1 K cuvinte a 37 biti fiecare era implementata cu inele de ferite si lucra de 5 k instructiuni/s.

A fost fabricat pentru rezolvarea unor probleme ale unor obiective industriale.

Echipamente periferice erau: un lector de banda perforata (100 caractere/s), o masina de scris (8 caractere/s) si o imprimanta (160 caractere/s). Programarea calculatorului era in cod masina.

Calculatorul CET 501

CET 501 a fost produs in anul 1966 si avea performante imbunatatite fata de CET 500 in ceea ce priveste viteza de lucru, capacitatea memoriei principale, setul de instructiuni si echipamentele periferice.

Arhitectura era pe 32 de biti, iar unitatea centrala de prelucrare implementa 64 de instructiuni si asigura o viteza de lucru de 12 K instructiuni pe secunda. Continea cca. 4 000 tranzistoare si 3 000 diode semiconductoare iar memoria interna era realizata cu inele de ferita de capacitate: 1 K cuvinte a 37 biti fiecare cuvant.

Echipamentele periferice disponibile erau: un cititor de banda perforata (300 caractere/s), o masina de scris (8 caractere/s) si o imprimanta (160 caractere/s).

Calculatoarele au fost utilizate pentru calcule tehnico-ingineresti si erau destinate in rezolvarea problemelor din obiective de mare importanta.

Un rol important l-a avut lucrarea intitulata "Colectie de programe pentru calculatorul CET-500", publicata in Editura Academiei (1967), prefatata de catre acad. Miron Nicolescu. Lucrarea continea 850 de pagini, a fost elaborata de catre 41 de autori si prezinta rezolvarea unor probleme specifice din 15 domenii.

Tatal calculatoarelor din tarile socialiste din Europa

Oficial, Victor Toma este tatal calculatoarelor din tarile socialiste din Europa, mai putin URSS. Dupa patru ani de lucru, in 1955, refugiatul din Basarabia a dat lovitura la Bucuresti cu primul calculator.

A urmat o serie de inventii pana in 1995. A continuat sa lucreze pana in 2005, cand a fost rapus de boala si obligat sa priveasca cerul prin ochiurile prafuite ale unui apartament de pe bulevardul Magheru, unde a si decedat la data de 26 Noiembrie 2008 (86 de ani​) .

Bibliografie:

Nicolae Tapus, Stiinta si Tehnologia Informatiei in Romania, Academia Romana, Editura Academiei Romane – Bucuresti, 2018
https://www.nipne.ro/

 375 afisari totale,  3 afisari azi

2 comentarii

  1. "De Gaulle" a făcut gestul. Daca îți mai aduci aminte primii tranzitori se numeau SFT, aceeași codificare ca la francezi.

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *