Aparatul de masura MF35 - Originalul chinezesc

Istoric si date tehnice MF-35 (MAVO-35)

Timp de citit: 4 minute

Ce este MP-35 (MAVO-35)?

Multimetrul tip MP-35 (MAVO-35) este un instrument universal, portabil, de precizie, destinat sa masoare curenti si tensiuni, continue si alternative, rezistente in curent continuu si nivel de semnal A.F.

Intrumentul caracterizat prin domenii multiple, scara larga, sensibilitate inalta si utilizare comoda, a fost recomandat in special pentru folosirea atat in laboratoare cat si in productie in intreprinderile cu sectoare electrice si electronice. A fost in acelasi timp un instrument de pretios ajutor in activitatea constructorilor amatori. Acesta poate fi utilizat in conditii normale, la temperatura ambianta de la 0C la +40C si umididate relativ maxima de 85% in medii lipsite de praf, vapori si gaze nocive.

Cand si unde a fost fabricat MAVO-35?

Aceste aparate s-au construit in tara nostra intre anii 1980 si 1987 de catre Inteprinderea de aparate electronice de masurat Timisoara.

Limitele superioare ale domeniilor de masurare ale MAVO-35 si clasele de precizie corespunzatoare sunt indicate in tabelul de mai jos. Pentru curent si tensiune, eroarea maxima este exprimata in procente din limita superioara a domeniului, iar pentru rezistente in procente din lungimea scarii gradate.

De unde a venit ideea?

Ca istoric al aparatului este de stiut ca a fost implementat prin 1970 de chinezi. La inceput s-a construit cu mecanisme, comutatoare si rezistente chinezesti. Acele aparate sunt functionale si azi, iar proprietarii lor le considera adevarate bijuterii. Ambele variante, chinezeasca si romaneasca, au ajutat la dezvoltarea industriei electronice romanesti, din 1970 pana in 1990.

Cu timpul, stocurile de rezistente chinezesti s-au epuizat si s-a trecut la utilizarea de componente indigene, RPM-uri fabricate la Curtea de Arges care au fost imbatranite artificial (fiabilizate).

De mentionat ca, din informatiile chinezilor, acestia l-au mostenit de la nemti care l-au construit prin anii '40 si unele avioane militare l-au avut ca aparat de interventie la bord. Acest lucru l-au povestit chinezii si spuneau ca originalele nemtesti erau adevarate opere de maiestrie. Timpul a trecut dar si astazi ca aparat magnetoelectric poate fi dat ca exemplu de robustete, fiabilitate si ergonomie.

Mai jos este prezentat originalul chinezesc de la care s-a preluat si numele de MF-35 circulat initial:

Avantaje si dezavantaje in utilizarea MAVO-35

Unor utilizatori romani, MAVO-35 nu le-a fost drag niciodata, acestia mentionand ca rezistenta mecanica a carcasei este slaba si ca prezinta probleme de electrizare. Altii, spun ca MAVO-35 a fost un multimetru analogic de uz general, care si-a facut treaba. La job-ul pe care-l obtineau, acest aparat de masura, era un fel de "buna ziua" cand te angajai. Utilitatea era imediat cum incepeai sa-ti amenajezi locul de munca. La nivelul anilor 80 insa nu prea aveau concurent in tara, cel putin in conditiile de atunci.

In domeniul electronicii si electricii MAVO-35 a fost "calul de bataie" al intregii industrii romanesti, fiind un aparat bun pentru acele vremuri. Cu 20k/V DC, 50uA…5A, instrument clasa 1 cu scala cu oglinda, nimeni nu si-ar fi dorit nimic mai mult atunci relativ la calitatile sale electrice. Insa exista o singura problema majora. Nu se putea cumpara "oficial", iar unii utilizatori trebuiau sa-l cumpere "la negru".

Mai jos este prezentata varianta romaneasca a MF-35:

Descarca manualului aparatului de masura MF-35

Pentru cei care inca mai detin sau masoara cu acest aparat, prezentam mai jos instructiuni cu privire la modul de utilizare:

In vederea obtinerii unor rezultate cat mai bune in masurare si pentru a preveni deteriorarea multimetrului datorita exploatarii necorespunzatoare, trebuie respectate urmatoarele reguli:

  1. Vecinatatea locului de masurare trebuie sa fie lipsita de prezenta campurilor magnetice puternice si a materialelor feromagnetice. Temperatura ambianta, pozitia de functionare, frecventa de lucru si celelalte marimi de influenta trebuie sa aiba valorile corespunzatoare celor specifice, altfel rezultatele masuratorii vor fi afectate de erori suplimentare.
  2. Comutatorul pentru selectarea domeniilor nu trebuie manevrat in timpul masurarii tensiunilor inalte sau a curentilor mari; in caz contrar contactele comutatorului se vor distruge datorita arcului electric.
  3. Pentru masurarea curentilor, multimetrul se va conecta intotdeauna in serie cu sarcina. Pentru a evita distrugerea instrumentului, nu se va admite niciodata legarea lui directa la bornele unei surse de putere.
  4. La masurarea rezistentelor, sursa de alimentare a circuitului electric supus verificarii trebuie deconectata, iar capacitatile din circuit (daca exista) trebuie sa fie descarcate inainte de masurare. Masurarea rezistentelor in circuitele aflate sub tensiune nu este admisa.

Probabil multi dintre voi va intrebati cum era impachetat sau distribuit acest aparat de masura. Ei bine, spre surprinderea noastra un dl. Petcu M. Bogdan detinea unul efectiv nou si ne-a trimis cateva poze pe care le puteti vedea mai jos:

Pentru a intelege mai bine cum se depaneaza si cum functioneaza un aparat de masura MAVO35 / MF35, am atasat si materialul video de mai jos:

Bibliografie

http://www.emil.matei.ro/

http://www.copcea.ro/

https://www.elforum.info/

25 comentarii

  1. Am acest aparat dar il folosesc doar acasa, il am mostenire de la un electronist batran care din pacate a plecat dintre noi si functioneaza perfect inca… adevarata opera de arta.

  2. Am si acum, desi nu mai folosesc. In anii '90 am reparat cateva sute de televizoare cu el. Chiar am construit un invertor pe 15 V, (alimentat de pe bateria lui de 1,5 V) care era necesara pt. functionarea scalei de "X10 KOhm". Aparatul are un locas separat pentru bateria de 15 volti. Acolo am pus montajul .

  3. Noi acuma ne laudam cu acest tip de aparat de masura si control pentru ca la alte modele nu aveam acces adica la cele Japoneze sau de fabricatie occidentala. Deci ne descurcam cu ce aveam. Fluke Corporation este lider mondial in fabricare, distributie si service pentru instrumente de masura electronice si software. De la infiintarea sa in 1948. Cum ar fi fost sa comparam un Fluke prin ani '80 cu un Mavo 35?

  4. Oare puteai sa compari un Fluke cu un Mavo 35? Eu am detinut unui Mavo in ani '80 pentru ca alte aparate de masura si control nu se gaseau la noi pe piata. Deci lucram cu ceea ce aveam.

  5. Nu cred sincer ca aveam vre-o sansa sa cumparam la negru vre-un aparat de masura. De-abia gaseam guma de mestecat la negru sa cumparam.

  6. Am unul nou la cutie. Cutie din lemn. Aparatul este invelit in hartie cerata. Tatal meu a lucrat cu Dl. Tarpe, ultimul director general de la AEM Timisoara din 1989.

  7. Erau de zece ori mai bune, aveau protectie, rezistenta interna mare, precizie, l-am folosit in laborator armata, reparam mavo si aparatele rusesti.

  8. Primele serii aparute au fost furate din fabrica, nu se comercializau, trebuia sa cunosti pe cineva, carte cunostea pe altcineva, si tot asa. Se vindea, asadar, pe sub mana cu 3000 de lei, ceea ce era enorm. Eu mi-am luat cand ajunsese la 1500, salariul meu fiind 2000 sau pe acolo. Apoi am primit cadou doua bucati, dar nu mai aerau ce trebuie, se spargea piesa de plastic de sub comutatorul rotativ si puteai sa-l arunci. Mai am si acum aparatul, dar habar nu am pe unde e si daca mai e functional.

  9. Am unul functional. Inlocuit testerele doar. Bateria de 15V facuta din 5 CR2032 si indoit lamelele inauntru ca sa stea ferm in contacte. L-am folosit la reglaje la maiak 203.

  10. S-au oxidat un pic contactii de pe comutator si mai face nazuri la prima utilizare, dar dupa ce masor tensiunea la priza si fac o rotatie completa a comutatorului isi revine.

  11. Am lucrat cu MAVO35 dar si cu MAVO 1,DU 10,DU 20,T 4314 , UNIGOR 6E intre anii 74-90 la intreprinderea Electrotehnica, laboratorul testare reglare aparate Rontgen si medicale!

  12. Bune si T(tze)-urile, nu se comparau cu MAVO-35. Intr-adevar, am facut armata la aviatie, la PNA, aveau ofiterii care lucrau la depanarea statiilor RFA si RFI T(Tze)-uri in dotare. Nu aveau insa plaja destul de larga.

  13. Am reparat destule in laboratorul nostru; destul de rezistente si precise. Problema a aparut dupa cativa ani de functionare cu comutatorul de sub placa (K2 si K3), actionat de cama. Acel comutator era facut din plastic foarte casant. O perioada si placa mare a fost facuta din acelasi plastic. Dupa cativa ani plasticul imbatranea si se sfarama iar aparatul nu se mai putea folosi.

  14. Datele problemei pe care o ridic la fileu pentru cei care se pricep: se dă un multimetru MF-35 produs de IAEM Timișoara (moștenit de la tăticul meu). la punctul 6 din manualul de utilizare scrie că sursa de curent este asigurată timp îndelungat de un element uscat cu capacitate mare, inclus în carcasa multimetrului. EU NU AM MOȘTENIT ȘI ACEASTĂ BATERIE/ ACUMULATOR.
    Unde aș putea găsi/ comanda bateria/ acumulatorul …

Adauga un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

The maximum upload file size: 2 Mo. You can upload: image, audio, video, document, spreadsheet, interactive, text, archive, other. Links to YouTube, Facebook, Twitter and other services inserted in the comment text will be automatically embedded. Drop file here